Cât mai costă Romantismul în zilele noastre?

cat-costa-romantismul-azi

Iată că ajunserăm cu greu sau poate că prea repede în 2017. Un prea-minunat an în care avem setate obiective noi, gândurile ni-s cele vechi dar îmbunătățite, în sensul că multiplicate cu așteptările lui 2017 și deja zeci de scenarii ni le-am implantat rapid în creieraș.

Și femei fiind și femeiește trăind, deja ne facem planuri mărețe despre romantismul cu care ne va încânta cel de lângă noi sau cel care va sta în dreapta/stânga noastră cât de curând. Vacanțe exotice în doi, sărutări lungi sub lună plină, îmbrățișări pe acoperișul celui mai fițos restaurant din oraș și câte și mai câte gânduri colorate de romantism.

Și din partea cealaltă parcă apar deja argumente ce fac romantismul un non-sens, un act fără de care se poate trăi căci consumă bani și timp și nu rezolvă nimic. Și unde auzii eu oare că bărbatul are nevoie de sex și femeia de dragoste(ce automat implică și romantism) și de aici veșnica dispută de genul aleia cu oul și găina, dar mai nuanțată și personalizată de la cuplu la cuplu, fiecare cu nevoile lui sexuale și de romantism.

Și ca să ne întoarcem la întrebarea din titlu, am făcut noi un pic de cercetare și cam pe aici ar fi costurile lui Dl. Romantism:

  • Un buchet de 7 sau 11 trandafiri mici cu 9.99 lei de la un supermarket apropiat; deci te costă până-n 10 lei și cam 5 minute de stat la o casă de marcat, în drumul de la serviciu acasă.
  • Un ardei, câteva măsline, cărniță, mozzarela și un blat de pizza; se pune un șorț, se pune rapid la cuptor și se așteaptă cu preparatul fierbinte, să vină iubita acasă. Vă costă până-n 50 lei și nu e nevoie să suflați în pizza să se răcească, căci între timp vă puteți bucura de alinturile iubitei.
  • E iarnă și timp de încălzit unul pe celălalt. Romantică este și o bătaie cu bulgări, un om de zăpadă făcut în 2 și ulterior un ceai cald, băut la lumina lunii. Trebuie să mai fie ceva pliculețe de ceai prin casă sau dacă nu, cu vreo 5 lei, găsiți un ceai acceptabil. Aș miza pe lavandă, să fie iubita relaxată și să vă iubească cu foc.
  • O frecție cu Carmol să iasă răceala din interiorul iubitei; o scăpați de răceală și faceți loc la pasiune, trăire, timp pentru voi 2. Iar o sticluță de carmol costă aproximativ 13 lei și nu vă speriați, nu aduce ghinion, ci încălzește o iubită ce vă va mângâia cu drag și cu dorință.

Am putea continua lista cu recomandări, dar cum fiecare cuplu este diferit, cu siguranță și romantismul este înțeles diferit de la o pereche de îndrăgostiți la o alta. Ce e universal valabil: nu vă culcați pe o ureche că ați cucerit-o și e a voastră; e păcat, v-ar durea și urechea și nu veți mai avea nici urechi cărora să le șoptiți povești de dragoste. Orice stare de bine trebuie întreținută; vă e bine într-o relație, munciți pentru ea, zilnic, câte un act de romantism pe rând, să simtă cel de lângă că viața are gust…gust din acela autentic de dragoste.

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.