Interviu Raluca Voicu – Targuri de nunti in 2013

Avem o deosebita stima si apreciere pentru oamenii care pun pasiune in ceea ce fac. Astfel astazi va prezentam un interviu cu Raluca Voicu – Event Designer la Decro. Raluca este unul din oamenii care isi toarna toata pasiunea si inspiratia in realizarea unor evenimente speciale. Este genul de om de la care poti invata foarte multe si care nu inceteaza sa te uimeasca in fiecare zi.

Raluca a participat anul acesta la cateva targuri de nunti din zona Moldovei si din Bucuresti. Ne-am propus sa aflam impresiile ei legate de targuri, participanti si vizitatori, prin intermediul catorva intrebari interesante. Iata ce a iesit!

M.B.: Buna Raluca! Ne bucuram enorma ca ai acceptat invitatia de a raspunde la intrebarile noastre. Pentru inceput spune-ne te rog cum ai descrie experienta unui Targ de nunti din perspectiva furnizorului de servicii dar si a participantului?

R.V: Vorbind de targuri in general si nu de unul anume, ar trebui sa fie cel mai bun “pont” pentru un vizitator. Acolo gaseste cei mai multi furnizori si poate face usor diferenta intre ei. Pot sa observe cum interactioneaza, cum isi dau interesul si bineinteles ce oferta au.

E greu sa fii vizitator, e pentru prima data cand iti cauti furnizori cu specific de nunti si habar nu ai incotro sa te uiti, ce pliant sa iei si cu cine sa vorbesti. De cele mai multe ori, vizitatorii se simt agasati, dar gresesc pentru ca motivul prezentei lor acolo… este foarte evident, iar noi stim asta. Ar trebuii sa profite la maxim de entuziasmul furnizorilor si sa-i bombardeze cu intrebari. Ar pleca de la un targ informati si asta ne dorim si noi si ei.

Pentru expozantul din mine e frustrant cand vad pe cineva ca trece rapid pe langa stand numai sa-l pierd cu pliantul (are deja prea multe). E frustrant ca nu reusesc sa interactionez cu ei usor, au senzatia ca sunt agasati si imbroboditi. Dar am sa incerc sa ma ocup de informarea lor, daca imi iese un proiect, de care am sa va povestesc alta data. De aceea de cele mai multe ori ii las pe ei sa-si exprime interesul fata de prezentarea mea si apoi le prezint viziunea DECRO.

Cea mai trista situatie este atunci cand un targ este organizat prost. Toata pregatirea mea si tot entuziasmul se duc la vale… aici nu am cum sa intervin. E facut prost si gata.
Sa-mi iertati “entuziasmul” dar tocmai am avut o experienta trista cu Targul de nunti din Bacau si nu reusesc să-mi revin.

M.B.: Ne pare rau sa auzim acest lucru. Cu toate acestea stim ca ai vizitat mai multe targuri de nunti luna trecuta in diverse locatii. Ce poti spune despre fiecare? Care a fost atmosfera? Cum au fost participantii?

R.V.: Da, am fost la ceva Targuri de nunti in februarie. Am sa incep cu cel de la Iasi care pentru mine, in fiecare an, este un Targ pe care il vizitez cu drag. Sunt profesionisti cei din Iasi si mereu se ridica la inaltime. Am vazut acolo furnizori din toate ramurile destinate nuntilor si cu prezentari frumoase, cu tendinte noi si deloc demodate.

In Suceava, cam gol Centrul Comercial unde se desfasoara mereu Targul de Nunti. Aici este o traditie ca data de 14 februarie sa faca mereu parte din zilele Targului. Problema expozantilor de acolo este ca se intinde pe o perioada prea mare acest Targ si apar tot felul de probleme. Costuri mari, flori care nu rezista, public care se fragmenteaza si in esenta totul devine plictisitor. Mi-au placut foarte tare prezentarea unei  firme de decoratiuni (Floral Couture) in combinatie cu o firma de sonorizare si lumini arhitecturale. Prezentarea lor a fost mult peste tot ce am vazult la toate Targurile de nunti de anul acesta.

In Bucuresti am fost doua zile consecutive sa vizitez Targul de nunti de la Romexpo. Si asta s-a intamplat din doua motive. Unul pentru ca targul este mult prea mare pentru o singura zi si al doilea pentru ca am mers cu trei miresici si a trebuit sa le impart in doua zile 🙂 . Targul mi s-a parut imens cu un numar de rochii de mireasa impresionant. Este imposibil sa nu-ti gasesti aici o rochie pe gustul tau. Este adevarat ca la astfel de Targuri e o problema cu masurile, daca nu te incadrezi in masurile universale. Ai posibilitatea sa-ti placa doua, trei firme si sigur pleci cu cateva idei formate si va fi mult mai usor sa alegi rochia de mireasa dupa.

In ceea ce priveste aranjamentele florale si decoratiuni am fost foarte dezamagita. Am vazut o singura firma care mi-a trezit interesul in rest… nimic, nimic pentru nivelul de acolo. Sunt curioasa si eu de ce firmele bune de acolo (pentru ca stiu cateva foarte interesante) nu se prezinta la Targuri de nunti? Prin prezenta lor, cred ca ar fi descurajata prezenta celor care fac treaba de mantuiala si asa ar creste si nivelul cererii, nu numai a ofertei.

Taxa de intrare era aici de 17 ron…destul de mult zic eu. Aaaa mi-a placut foarte tare aici, o tipa care lucra flori si tot felul de lucruri din hartie. Nu erau origami, erau accesorii din hartie colorata care aratau demential.

Vizitatorii de aici erau efectiv in delir. Sambata nu aveai pe unde sa calci. La probele de rochii de mireasa am dezbracat manechine, stateam la coada la oglinda, ce sa mai vorbim cabinele de proba, unde erau cate trei randuri de haine in interiorul cabinei. Aici oamenii inteleg importanta ofertelor de Targ si reactioneaza ca atare.

Si Targul de nunti din Bacau… Este cea mai trista poveste despre Targuri si Expozitii. De la organizare, participanti si implicit vizitatori. Ordinea sirului de dezamagiri este asa: participanti, organizare, vizitatori.

Daca stau sa ma gandesc mai bine… noroc ca nu au venit vizitatori… nu aveau ce vedea. Modul de prezentare al expozantilor de aici e demn de anul 2005. Inca avem luminite peste luminite, mult negru, gri si mov. Ziceai ca-i tendinta 2013… S-au prezentat inca aranjamente artificiale si albume foto puse in tiple dintr-alea cu cate doua fotografii pe pagina. Se faceau oferte foto cu poze nelimitate si 100 de bucati “developate”… va vine sa credeti?! Mie nu… si am vazut ca se pot incheia contracte in aceste conditii.

Nu va mai povestesc de Targul din Bacau pentru ca este prea trist!

M.B.: Suna cu adevarat trist targul de nunti de la Bacau… Pana la urma exista totusi o diferenta semnificativa intre targurile din Bucuresti si cele din Provincie?

R.V.: Da, exista o mare diferenta. Exista diferenta de perceptie, de cerere, de curaj, de viziune, de oportunitati… sunt prea multe lucruri de nivel social care se reflecta si asupra domeniului nuntilor.

To be continued…

Raluca Voicu este event designer. Împreună cu echipa pe care o conduce, transformă cel mai important moment din viața unui cuplu într-un eveniment unic. Mai multe detalii despre munca ei găsiți pe blogul Decro sau direct pe email la raluca@decro.ro.

Sursa: Blogul Decro.

You may also like

3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.