Iubirea nu este o camasa calcata la dunga

camasa-calcata-la-dunga-si-dragostea

Naivitatea nu mi-o fura nimenea si in acelasi timp n-am nici o sansa sa gasesc un remediu la ea. Cam asa as denumi eu pozitia mea fata de iubire; imi place sa fiu naiva si sa o traiesc cu visarea ca sentimentele mele ajung pana la cer si inapoi si in acelasi timp mi-ar placea ca atunci cand lucrurile nu functioneaza, cazatura sa nu mai fie atat de dureroasa, ci sa fie atentuata de un pic de detasare, olecuta de realism si un dram de raceala.

Si pozitia fata de iubire se schimba cu timpul, mai cresti, mai traiesti, mai simti, mai suferi si uite-asa incepi sa privesti mai realist. La acest moment sunt ca acel copil care a aflat ca Mos Craciun nu exista insa ideea nu ma incanta atat de mult asa ca prefer sa cred in continuare in Mos Craciun si sa cred in continuare ca iubirea adevarata exista, dar cu maturitatea celui care stie, din proprie experienta, ca iubirea nu este o camasa calcata la dunga, respectiv iubirea nu e perfecta asa cum o zugravea bunica ce povestea despre dragostea de vis dintre print si printesa.

Iubirea, dragostea, nu e o camasa calcata la dunga: nu apare brusc cel destinat, te indragostesti nebuneste si tu si el, totul este frumos si dragostea creste prin zeci de gesturi ce se “instaleaza” usor intre cei 2 si in final se casatoresc si traiesc fericiti pana la adanci batraneti. In realitate, sunt zeci de cute; cand ti se pare ca merge si ai trecut in 2 peste zeci de impedimente apar altele si altele, iar factorii externi si uneori chiar unii interni fac iubirea greoaie si nu te lasa sa te bucuri din plin de ceea ce probabil este cea mai frumoasa legatura intre un El si o Ea.

Dar daca ma uit din alta perspectiva, niciodata nu mi-au placut hainele calcate la dunga. Ca sa fiu sincera, nu mi-a placut niciodata sa calc si implicit am preferat tinutele care nu-s/nu trebuie calcate la dunga. La fel si iubirea, cat de plictisitoare ar fi ea daca ar fi perfecta, fara nici o cuta, fara sa te provoace sa-l vrei si mai mult pe cel de langa tine, fara nici o sfortare care sa-i creasca mereu intensitatea.

Perspectiva mea pentru aceasta toamna este sa merg incet, la pas, printre iubire. Chiar daca caderile sunt dure atunci cand se intampla ca povestea de iubire sa nu mearga, consider ca trebuie inaintat cu incredere pe terenul dragostei si crescut acest sentiment cu omul pe care inima ta il considera potrivit. Poate ca nu se va potrivi el pentru o eternitate (desi in naivitatea mea eu il vreau pe cel care va sta mereu in „tablou” alaturi de mine), dar atata timp cat inima il accepta, il doreste, il simte aproape, cine zice ca trebuie luate in considerare acele cute care slabesc iubirea si incet-incet o epuizeaza, o lasa sa piara.

In asta toamna si cu prelungire in celelalte anotimpuri, imi doresc sa traim cu totii partea dulce a iubirii si sa nu mai analizam asa de mult omul de langa noi; daca inima l-a ales stie ea mai bine decat creierul care mereu si mereu supune la analiza. Ca pana la urma si daca inima se inseala, nu pierzi nimic, ci doar te pierzi in niste momente minunate care-ti incanta simturile. Iubire colorata sa aveti!

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.