M-am certat cu Iubirea

M-am intalnit pe inserat, ce-i drept aveam deja acumulate zeci de ganduri si indiferent in ce directie se duceau, ajungeam sa invinovatesc tot Iubirea.

Si-am stat impreuna cu Iubirea la un ceai de iasomie si I-am zis tot ce aveam pe inima, tot ce durea si nu reuseam sa mai pun deoparte, tot ce simtisem de-a lungul timpului si nu se mai vindeca. A stat tacuta si m-a ascultat tot timpul. A fost mai mult un monolog, dar m-am bucurat ca am putut sa-I spun in tacere, sorbind din cand in cand din finetea unui ceai de iasomie ce se amara pe masura ce amintirile iubirilor ce s-au sfarsit, imi reveneau in minte.

N-am inteles-o niciodata de ce s-a cuibarit in sufletul iubitului meu celui dintai, de ce i-a acaparat inima si nu a facut un duet din asta. Dansa numai el pe mireasma Iubirii, in timp ce eu suradeam cu zambetul unui om la inceput de iubire, om care vrea sa simta, sa experimenteze, sa-si atinga pentru prima data buzele de ale unui muritor, sa vada ce a aia sarutare si mangaiere. M-am retras destul de repede, dar nu inainte ca in el sa inceapa sa rasara Iubirea. Iubirea cea ingrata, as denumi-o eu, cea care salasluieste doar intr-o persoana si o face pe cealalta sa sufere ca nu a putut sa simta, ca a vrut doar sa vada cum e, vinovata ca a facut ca pe un om sa-l doara iubirea.

Atata liniste si seninatate la Iubire ca parca ma infuria si mai tare. Nu se simtea deloc vinovata si cu un suras bland pe buze imi spuse ca asa ii este dat omului sa experimenteze, ca asa a fost scris ca el sa traiasca iubirea in timp ce eu doar experimentam. Nu exista intodeauna sincronizare, nu e dragostea reciproca mereu. Iubirea nu ti-o poti impune, exista sau nu exista. oricat de drag ti-ar fi un om si oricat de bun la suflet si cu toate calitatile de pe lista iubitului tau ideal, el poate rezona cu sufletul tau si sa se cuibareasca pe veci acolo sau poate ramane un om drag si atat, nimic mai mult.

Iasomia din ceai parca crestea in intensitate si imi amintea de iubirile ratate cand amandoi am fost pe aceeasi lungime de unda, dar undeva in sufletul nostru ne-am lovit de o particica din trecut ce pesemne nu se stinsese. Ce sens are sa-mi aduci aproape o Iubire, daca inca nu rezolvasem nici eu, nici el, un trecut ce nu mai parea prezent, dar in interior se inclestase dur in minte si in suflet?!

Atata neliniste imi revenise in suflet si parca era chiar deranjant sa vezi cum Iubirea statea acolo pasiva, argumentandu-mi ca uneori e nevoie de o trecere de la o poveste de iubire la o alta. Pai cum chinui doi oameni buni doar ca sa faca trecerea la ce va urma?! Dar pesemne ca asa se vindeca sufletul de trecut, ne folosim unii de altii si incet-incet reusim sa bandajam ranile pe care iubirea de odinioara le-a lasat in inima. Am inteles-o si pe aceasta, dar oare alta varianta nu exista, chiar trebuie sa ne “folosim” ca sa putem trece mai departe sau pur si simplu nimeni a cautat alte solutii?!

Mai cer o cana de ceai, tot de iasomie ca parca linisteste sufletul razvratit si incep sa turui despre iubirea ce recent a fost si s-a dus. Si ma-ntreb si astazi cum se poate ca doi oameni sa se iubeasca si sa nu poata trai impreuna. Si vad cum Iubirea isi revine in fire, foarte darza si  cu voce rezonanta si incepe sa-mi zica povestea trista a iubirii care exista si nu se poate desfasura. E povestea pe care o stim cu totii si suntem prea “orbi” ca sa o vedem.

Ma iubeste si-l iubesc, dar orgoliu nu ne lasa sa ne toleram greselile, sa trecem peste acele momente in care unul dintre noi uita sa raspunda la un mesaj, in care unul dintre noi uita sa zica “Buna dimineata” sau adoarme inainte sa fi zis un bland ”somn usor”.

E povestea aceea de iubire in care cei doi par ca tin unul la altul pana la cer si inapoi, dar societatea, parerea celorlalti, aspecte materiale sau care tin de ochii lumii, nu ii lasa sa traiasca iubirea.

Mai e si timpul, pretiosul timp care de multe ori nu e prieten cu iubirea. Si ma intreb: oare cate povesti de iubire s-au sfarsit pentru ca cei doi erau prea ocupati?! Oare cate povesti si-au gasit finalul pentru ca fiecare are treburile lui?! Dar oare a fost Iubire?!

Pe miros intens de iasomie, imi dau seama ca noi indragostitii gresim. Gresim mult dand vina pe timp, pe nesincronizare, pe orgoliu, pe lucruri lumesti, dar oare de ce aproape niciodata nu dam vina pe un sine condus de gura lumii. Imi dau seama si brusc sorbitura de iasomie devine amara, imi dau seama ca Iubirea dispare din noi alungata doar de noi.

Noi insine alungam Iubirea. Nici nu mai pot reprosa nimic si parca-mi vine sa retrag orice cuvant pe care I l-am reprosat Iubirii. Cu cata seninatate imi surade Iubirea cand vede ca realizez ca dragostea depinde de sufletul fiecaruia dintre noi, de modul cum o gestioneaza, de felul in care o mangaie tinand cont de ce e in interior sau luandu-se dupa ceea ce societatea dicteaza. Si sorbind o ultima gura de ceai, ma priveste in ochi si parca are puterea sa priveasca cum voi ingriji de noua mea iubire pe care sufletul primavaratic o va lasa sa patrunda inlauntru.

Se simte Primavara si la voi? E primavara acolo in sufletel? Tresalta inima voastra? Ce miros predomina la voi? La mine parca se amesteca iasomia cu magnolia ce tocmai a inflorit si zeci de zambile printre care trec pasii mei de muritor ce cauta necontenit iubirea.

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.