Nu am iubit niciodata cu punctualitate…

Recunosc si prietenii o stiu, nu am fost si nu sunt o persoana punctuala. Lucrez la acest aspect, l-am imbunatatit, dar inca e deficitar.

Si nu stiu cum mi-am dus un pic privirea in trecut si mi-am dat seama ca nu am fost niciodata punctuala cu Iubirea. Mai intai am fost cativa ani in intarziere pentru ca jocul cu papusile m-a atras prea mult, iar adolescenta a venit mai tarziu.

Apoi am mai intarziat cativa ani ca nu vroiam sa fiu un om obisnuit, sa ma intalnesc cu Iubirea, sa o iau de-a gata pe prima care apare ca sa multumesc o societate ce-ti cere un trai in 2 si etape la rand ca logodna, casatoria, copilul etc. Am vrut sa fiu altfel si am zis ca lasa ca ma dezvolt eu profesional si apoi mai tratez eu cu Iubirea. N-am timp acum…poate mai tarziu.

Iar mai tarziu am intarziat cateva luni ca am vrut sa-l cunosc bine pe cel pe care Iubirea mi-l adusese voios in prag. Am dat mana cu el, am fost manierata si incantata de cunostinta dar am vrut sa-l iubesc incet, sa-l cunosc bine si poate apoi sa pasesc in 2. Dar iubirea a fost mai punctuala: ea vroia atunci, pe loc, imediat, totul sa se porneasca si sa se reflecte in relatia in 2 pe care o vedem la tot pasul. Mi s-a parut gresit, nu simteam asa repede ca vreau iubirea aceea ce se arata oarecum profunda, dar prea grabita ca sa pot tine ritmul.

Ulterior iubirea a venit din nou la fereastra mea. De asta data mai sfioasa, mai nesigura, mai nehotarata. Dar cu cat mai multe trasaturi din aceasta sfera, cu atat ma atragea mai mult misterul ce-l ascundea, ma atragea deja dorinta de a cuceri ceva ce nu vrea/nu stie daca sa se lase cucerit. Si l-am pierdut din nou pentru ca nu am fost punctuala. A venit alta, mai punctuala si mai grabita decat mine. Si l-a luat, mi l-a luat si l-a introdus intr-un mariaj care pare frumos. Acum, cand anii au trecut, m-am bucurat pentru el, iubitul ce era sa fie al meu, daca nu era alta mai punctuala decat mine.

Si cea mai ingrata iubire ce am trait-o a fost cea in care eu am fost punctuala si nu a mai fost el. Am vrut, am simtit, i-am atins si mi-a atins sufletul, dar n-am putut merge mai departe. De fapt nu stiu daca nu a fost el punctual; cred ca mai bine zis viata nu a fost punctuala cu noi. Ne-a pus mereu rabdarea la incercare: cand am fost eu gata sa-l iubesc, nu era el de gasit. Cand era el gata sa ma iubeasca, m-am ratacit pentru o clipa si am preferat sa intarzii clipa de iubire.

Punctualitatea si sincronizarea nu m-au lasat sa traiesc iubirea. Am ajuns chiar sa-mi fixez ceasul cu 10 minute mai devreme doar ca sa ajung la timp la intalnirea cu Iubirea. N-a functionat pana acum, tot intarziata am fost, tot nu m-am sincronizat incat sufletul meu sa simta ca a facut cunostinta cu perechea sa.

Mizez pe legendarul “toate la timpul lor” si ma duc rapid sa-mi imbrac sufletul elegant ca am intalnire cu Iubirea la ora 10, in parc. Fug, ca nu vreau sa intarzii…din nou.

You may also like

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.