Nunta ca o industrie

Citisem de curând un articol despre o nuntă extravagantă din Rusia, articolul aici. Ceea ce m-a frapat au fost imaginile pline de grandoare și sumele colosale ce se învârt în jurul unui astfel de eveniment. Când spun sume colosale, mă refer la faptul că ar fi putut hrăni sute de mii de oameni în orice colț al lumii.

Căsătoria este un eveniment important în viața fiecărui cuplu. Este o declarație de dragoste și un legământ format între doi îndrăgostiți pe termen lung. Ca orice eveniment important este normal ca să ne dorim să fie perfect și memorabil. Evident oamenii și industria nu au întârziat să speculeze acest lucru și au apărut din ce în ce mai multe servicii de lux, care să satisfacă și cele mai rafinate gusturi. Totuși, când ne dăm seama că, defapt, ce e mult prea mult nu e neapărat bun gust, ci mai degrabă o paradă de bunuri și a avuției?! Când tragem linie și învelim un eveniment atât de simplu într-o fâșie de diamante și cristale pentru a arăta cât de mult „ne iubim noi”?!

În fapt, acest eveniment care nu este altceva decât o sărbătoare a iubirii, a fost transformat în timp de industrie într-o mașinărie de produs bani, care nu face altceva decât să ne atragă din ce în ce mai mult spre latura materială a lucrurilor. Facem nunți cu oameni pe care nu îi cunoaștem, dar vin din obligație față de nași, părinți sau rude. Scriem jurăminte pe bijuterii mai scumpe decât casa în care locuim. Orchestrăm nunta perfectă, ca a doua zi să ne certăm de la câți bani au ieșit pe masă. Și toate pentru ce? Pentru a alimenta o mașină de visuri perfecte, pentru a pompa bani într-o industrie, uneori prea lacomă.

Începem să ne uităm rădăcinile și faptul că iubirea dăinuie. Nunta nu este o listă de instrucțiuni pe care trebuie să le urmezi pentru a avea multe like-uri pe Facebook sau Instagram. Este acel moment la care vă veți uita cu drag în urmă și veți spune că aceasta a fost cea mai bună decizie din viața mea, am făcut un legământ de iubire care dăinuie dincolo de greutăți, lipsuri și, mai presus de toate, de bani.

Cred eu că o nuntă cu oameni dragi, cu buget rezonabil și multă iubire va valora mai mult și va oferi mai multă fericire.

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.