Venetia – luna de miere in gondola?

Travel Luna de Miere - Masca Venetiana

Discutand saptamana trecuta cu niste oameni deosebiti, am fost surprinsa cum chiar si dupa o perioada de casnicie inca te poti gandi cu bucurie la luna de miere si asta sa iti aduca cel mai frumos zambet pe buze. Ei bine locatia aleasa pentru ei a fost Venetia, capitala regiunii Veneto din Italia.

Personal Italia este una din tarile mele favorite si nu pentru bogatia culinara, ci mai degraba pentru bogatia culturala si arhitecturala, pentru traditiile pastrate si pentru acele minunate peisaje care iti iau rasuflare.

De ce ati alege Venetia ca destinatie pentru luna de miere sau travel? Am sa va dau raspunsul meu, in speranta ca va veti regasi in aceste mici cuvinte.

Ei bine as alege aceasta locatie datorita splendorii arhitecturale; fiind datata inca din 697 Venetia este printre orasele cu mare influenta din partea Imperiului Bizantin, influente ce se regasesc in bogatia arhitecturala a locului. Orasul este alcatuit dintr-o formatiune de 118 insule legate intre ele de 354 de poduri, centrul orasului fiind considerata Piata San Marco unde dainuie grandioasa Catedrala San Marco. Venetia va ofera o minunata colectie de edificii si palate datate in diferite perioade ale istoriei precum palatul Fondaco dei Turchi sau Palazzo Vendramin-Calergi. 

Fiind traversata de 2 mari canale: Canale Grande si Canale della Giudecca, Venetia are ca mijloc de transport barca. Imaginati-va facand o plimbare sub clar de luna intr-o gondola alaturi de persoana pe care o iubesti, acompaniati de o minunata serenada cantata de gondolierul vesnic indragostit de frumusetea locului…

Cateva insule se remarca in Venetia prin traditiile pastrate de localnici in diferite mestesuguri. Printre acestea se numara insula Murano, unde sunt realizate minunate podoabe, decoratiuni si obiecte din sticla. Insula Murano se deosebeste prin multitudinea de culori ale caselor dar si prin broderiile manuale realizate de venetieni. Torcello, o alta insula deosebita, impune un aer nobil, fiind in trecut una din zonele preferate ale nobilimii. Iar daca vrei sa faci plaja Venetia iti ofera litoral in zonele Mestre si Marghera.

Daca alegi luna februarie petru vizitarea acestui loc, fii sigur ca vei da peste Carnavalul de la Venetia, celebrat in fiecare an in aceasta perioada. Carnavalul aduce turisti din toata lumea, veniti aici pentru a admira minunatele masti si costume. Fiind un carnaval cu traditie in Europa (datand din secolul 18) acesta este o celebrare inainte de restrictiile postului Pastelui. In aceasta perioada sunt organizate o multime de evenimente si baluri mascate, prilej de bucurie si incantare pentru venetieni dar si pentru turisti.

Pe scurt acestea ar fi motivele mele pentru care as alege Venetia, nu doar pentru luna de miere dar si pentru un concediu relaxant. Dar voi ce parere aveti? Este sau nu Venetia locatia de vis intr-o mare de iubire?

Sursa imagini: Pinterest.

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.